Produsele achiziționate la distanță se pot returna conform OUG 34/2014 în aceeași stare în care au fost recepționate, în termen de 14 zile calendaristice de la primire fără penalități și fără invocarea vreunui motiv.
Returnarea produselor se va face pe cheltuiala clientului, folosind același serviciu de transport cu care s-a făcut expedierea.
În cazul în care clientul trimite coletele cu ramburs, S.C. PLAYWITHJOY SRL va înainta Clientului o factură egală în valoare cu costul de transport. S.C. PLAYWITHJOY SRL va înapoia contravaloarea comenzii într-un cont bancar specificat de client (inclusiv costul livrării inițiale – cu excepția cazului în care s-a cerut o livrare mai rapidă decât cea standard) în cel mai scurt timp posibil de la primirea produsului returnat. Vă rugăm insistent să nu returnați produsele neambalate. În cazul în care ajung la noi produsele cu AWB-ul de la curier lipit pe acestea, ne rezervăm dreptul de a le refuza!
OUG 34/2014 se aplică doar consumatorului definit ca orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații așa cum sunt definite la ART. 2 pct. 2 OG 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Produsele primite defecte:
În eventualitatea în care produsul achiziționat este nefuncțional sau prezintă vicii de fabricație, acesta va fi înlocuit pe loc cu un produs funcțional sau se va returna contravaloarea acestuia. Condiția este notificarea în scris a S.C. PLAYWITHJOY SRL.
Condiții generale de returnare:
Produsele care nu sunt conforme specificațiilor de pe site din momentul trimiterii comenzii se pot returna fără implicarea unor costuri suplimentare din partea clientului, în urma notificării scrise în care se va specifica natura lipsei de conformitate. Clientul poate solicita returnarea contravalorii produsului sau înlocuirea cu unul conform. Dacă S.C. PLAYWITHJOY SRL nu poate înlocui produsul cu unul conform, se va restitui contravaloarea produsului.
Produsul returnat trebuie sa fie în aceeași stare în care a fost livrat (în ambalajul original cu toate accesoriile și documentele care l-au însoțit – factură fiscala și / sau certificat de garanție). Nu se accepta pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri etc.
Orice modificare a stării produselor sau deteriorarea ambalajului original a acestora ce face imposibilă vânzarea produsului ca nou, duce automat la aplicarea unei proceduri de returnare supusă unor taxe administrative de readucere a produselor la starea în care au fost livrate. Taxele sunt cuprinse între 0% și 100% din valoarea inițială a produsului. Cuantumul taxei administrative va fi comunicat către client la recepționarea produselor.
Consumatorul este responsabil doar în ce privește diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor. În conformitate cu Directiva 2011/83/UE, punctul (47) din prezentare: pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare a bunurilor, consumatorul ar trebui să le mânuiască și să le inspecteze în același mod în care i s-ar permite să o facă într-un magazin. De exemplu, consumatorul ar trebui doar sa testeze un cablu / adaptor, nu să-l folosească.
Perioada de retragere expiră în termen de 14 zile de la:
- Data încheierii contractului, în cazul contractelor de prestări de servicii;
- Ziua în care consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul și care este indicată de consumator, întră în posesia fizică a bunurilor, în cazul contractelor de vânzare, sau:
- În cazul în care consumatorul comandă printr-o singură comandă bunuri multiple care vor fi livrate separat, ziua în care consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul și care este indicată de consumator, întră în posesia fizică a ultimului bun;
- În cazul livrării unui bun care constă din mai multe loturi sau piese, ziua în care consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul și care este indicată de consumator, întră în posesia fizică a ultimului bun sau a ultimei piese;
- Cazul contractelor pentru livrarea periodică de bunuri pe o perioada de timp determinată, ziua în care consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul și care este indicată de consumator, întră în posesia fizică a primului bun;
Rambursarea sumei achitate
Vânzătorul va rambursa contravaloarea produsului în maximum de 14 (paisprezece) zile calendaristice de la data notificării S.C. PLAYWITHJOY SRL de către Consumator asupra deciziei sale de retragere din contract. Banii vor fi returnați în contul bancar furnizat de către client.
S.C. PLAYWITHJOY SRL va putea amâna rambursarea contravalorii produsului până la primirea produsului vândut sau până la primirea unei dovezi conform căreia acesta a fost expediat, în cazul în care S.C. PLAYWITHJOY SRL nu s-a oferit să recupereze el însuși produsul.
Politica de returnare a produselor, conform OUG 34/2014, se aplică numai vânzărilor făcute către clienții persoane fizice.
Dacă produsul este returnat într-o stare în care nu mai poate fi vândut ca și nou, ne rezervăm dreptul de a solicita o taxă pentru readucerea în stadiul inițial (dacă este posibil), sau pentru a acoperi diferența de preț rezultată din vânzarea produsului ca second-hand sau, la opțiunea clientului, îi vom reexpedia produsul, pe cheltuiala acestuia, de asemenea, produsele care nu mai pot fi reutilizate nu se acceptă ca retur.
Bunuri / servicii pentru care nu se asigură dreptul de retragere:
- Contractele de servicii, după prestarea integrală a serviciilor și, în cazul în care contractul dă naștere unei obligații de plată pentru consumator, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul de retragere după executarea integrală a contractului de către profesionist;
- Furnizarea de Bunuri și / sau servicii al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piața financiară pe care Vânzătorul nu le poate controla și care pot avea loc pe parcursul perioadei de retragere;
- Furnizarea de Bunuri confecționate după specificațiile prezentate de Consumator sau personalizate în mod clar, ca produsele bespoke, madeto-measure sau asupra cărora sau făcut modificări conform specificațiilor Consumatorului;
- Furnizarea de Bunuri care sunt susceptibile a se deteriora sau expira rapid;
- Furnizarea de Bunuri sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de Consumator;
- Furnizarea de Bunuri care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;
- Furnizarea de consumabile.